sâmbătă, 31 ianuarie 2009

BISCUIŢI CU CIOCOLATĂ

În trecut, doar cei aleşi de zei aveau privilegiul să guste din ciocolata cu savoarea paradisului, plină de har şi aducătoare de înţelepciune. Astăzi vedem cum oameni de tot felul cheamă în ajutor magia ciocolatei, ca să semnifice şi să comunice semenilor lor bucuria, succesul, iubirea, frustrarea, seducţia, tentaţia, vanitatea, copilăria, forţa, dorinţa, răsfăţul, opulenţa, consolarea, luxul, slăbiciunea şi plăcerea. Ingrediente:
- 200 g unt;
- 200 g zahăr;
- 500 g făină;
- 1 ou;
- 1 pacheţel praf de copt;
- ciocolată neagră;
- 1 vârf de cuţit cu scorţişoară măcinată;
- 1 pacheţel zahăr vanilat.

Mod de preparare:
Freci untul cu zahărul, adaugi treptat făina cernută cu praful de copt şi amesteci până când compoziţia devine omogenă. Adaugi oul bătut separat cu scorţişoara şi zahărul vanilat. Amesteci bine până la omogenizarea completă. Rupi ciocolată bucăţele şi o adaugi în aluat. Modelezi biscuiţii din aluat şi îi coci într-o tavă unsă. Îi scoţi din tavă după ce se răcesc. Sunt excelenţi la mic-dejun sau cină, alături de un pahar cu lapte sau o cană cu ceai.

VINUL ALB

Nu există masă mai deosebită, petrecere sau eveniment special de la care să lipsească băutura, cea care dă savoare mâncării şi încântă simţurile, la fel cum nu există meniu complet, rafinat , din care să lipsească vinul. Indiferent dacă este alb, roşu, sau rose, pentru ca vinul să-şi etaleze toate însuşirile şi să fie apreciat cum se cuvine, trebuie pregătit şi servit respectând o serie de reguli referitoare la temperatura optimă, debuşonare, decantare (dacă este cazul), folosirea anumitor pahare, etc. Ca regulă generală, vinurile se servesc în sticle, care se deschid întotdeauna la masă, în momentul turnării în pahare.
Când se beau vinuri albe?! Aperitivele, moluştele, racii, stridiile, melcii, fructele de mare, ficatul de raţă sau de gâscă, pastele, sosurile albe se servesc cu vin alb sec. legumele şi specialităţile picante se servesc tot cu vin alb, dar mai uşor. Peştele şi carnea de pui se servesc cu vin alb sec sau demisec. Carnea de pasăre de vânat are nevoie de un vin elegant şi fin. una din cele mai reuşite combinaţii este cea de brânzeturi cu vin. Brânza proaspătă sau cea topită se servesc alături de un vin alb dulce, aromat, iar brânza de capră şi brânza de burduf merg cu vin alb sec. la desertul dulce, prăjituri sau fructe şi la brânzeturile fine, se poate servi alături un vin alb dulce sau vin alb vechi, de vinotecă. Tipuri de vinuri: ţinând cont de conţinutul de zahăr, vinurile se diferenţiază astfel: seci (până la 4g zahăr/litru), demiseci (între 4 şi 12g zahăr/litru), demidulci (între 12 şi 50g zahăr/litru), dulci (peste 50g zahăr/litru). Conţinutul de zahăr al vinului depinde de conţinutul de zahăr al strugurilor din recolta respectivă, lucru ce poate varia de la un an la altul, în funcţie de condiţiile climatice şi de tehnologia folosită. Culoarea vinului: la vinurile albe noi, culoarea poate fi: verde gălbui, galben-verzui (Aligote, Ferească regală), galben-pai (Grasă, Muscat Ottonel), iar la cele învechite culorile devin mai intense: galben-auriu, galben-portocaliu, chihlimbariu (Tămâioasă românească, Grasă de Cotnari). Învechirea vinurilor albe în butoaie duce la obţinerea unor nuanţe gălbui, iar aciditatea mai scăzută duce la obţinerea unor nuanţe aurii. Culoarea brun-gălbuie sau alb cenuşie pune în evidenţă semne de îmbolnăvire a vinului rezultate în urma contactului îndelungat cu aerul sau cu temperaturi ridicate, de peste 10-120C.
Temperatura de servire: o temperatură optimă de servire permite buchetului vinului să degajeze cu maximum de intensitate. Ca regulă generală, cu cât un vin este mai dulce, cu atât el trebuie servit mai rece, iar vinurile mai tinere se servesc întotdeauna mai reci decât cele vechi. Nu trebuie uitat faptul că în timpul servirii, vinul se încălzeşte destul de repede în pahar. Astfel un vin servit la 80C într-o cameră cu temperatura de 180C, va ajunge la 10-120C după cel puţin 10 minute. Vinurile albe seci sunt întotdeauna servite fiind preventiv răcite. Temperatura optimă de servire a acestora este de circa 8-120C. Vinurile albe demidulce sunt servite la o temperatură de 6-80C. Vinurile albe mai extractive (corpolente), catifelate suportă temperaturi de 13-140C. Pentru răcire nu este indicată introducerea cuburilor de gheaţă în vinul din pahar.
Servire-pahare: fiecare tip de vin are nevoie de un anumit pahar, pentru a-i scoate în evidenţă buchetul distinctiv. Pentru vinul alb, se vor folosi pahare uşor mai mici, cu o cupă mai largă, pentru a reţine buchetul. Paharul trebuie să se îngusteze adecvat spre vârf astfel încât să captureze buchetul., permiţând totuşi lichidului să fie sorbit cu uşurinţă. Piciorul paharului trebuie să fie suficient de lung pentru ca mâna să nu atingă bolul, ceea ce ar putea afecta temperatura vinului, şi ca atare buchetul lui. Vinul alb are proprietăţi antiinflamatorii.Vinul alb conţine substanţe cu efect antiinflamator, mai ales dacă după zdrobirea boabelor de struguri, coaja a fost lăsată să fermenteze 18 ore alături de pulpa fructului. Date au fost prezentate de o echipă de specialişti din Israel, care au încercat să îmbunătăţească proprietăţile vinului alb, în contextul în care vinul roşu este cel care deţine cele mai multe recomandări. Cercetătorii au constatat că la ambele soiuri de vin, calităţile se regăsesc în coaja boabelor de struguri, însă vinul alb este obţinut, de cele mai multe ori, prin separarea acesteia de miezul fructului.
Astfel, schimbarea modului de preparare a acestei băuturi o poate îmbunătăţi substanţial, după numai 18 ore de fermentare. Singurul dezavantaj este că soiurile astfel preparate sunt mai duci decât celelalte, fiind recomandate la desert, şi nu în timpul meselor principale. Alte proprietăţi pe care le are vinul alb sunt cele antioxidante, cu rol de refacere a ţesuturilor şi celulelor, precum şi protejarea de radicalii liberi.

File de Pangasius cu garnitură de orez şi legume

Ingrediente:
- 4 buc. file de Pangasius;
- 2 ouă;
- pesmet;
- 450 g amestec mexican;
- 150 g orez cu bob lung;
- sare, piper, curry;
- ulei de măsline pentru sotat legumele;
- ulei de floarea-soarelui pentru prăjit.

Mod de preparare:
Peştele se spală, se şterge cu un prosop absorbant, apoi se condimentează cu sare şi piper, se trece prin ou bătut şi pesmet. Se pune la prăjit şi se scoate pe hârtie absorbantă. Se fierb legumele şi orezul, fiecare separat, se scurg şi se sotează într-o tigaie cu puţin ulei de măsline, sare şi curry. Se serveşte împreună cu un vin alb sec.

joi, 29 ianuarie 2009

PIPER ROŞU

Partea folosită: Fructele uscate.
Familia de plante: Piperaceae (familia piperului). Descrierea plantei şi cultivarea: este un arbust căţărător, peren. Crengile sunt solide, se caţără şi se ramifică pe punctele de sprijin. Frunzele sunt late, ascuţite la bază, puternic striate. Florile sunt în formă de deget, cu multe protuberanţe mici; frunzele au mărimi variabile. Fructele sunt ovoide sau sferice, de culoare roşu aprins când sunt coapte. Seminţele sunt, de obicei, de formă sferică.Se cultivă în zonele tropicale, foarte calde şi umede. Piperul roşu creşte în copacii de piper brazilieni în toată America de Sud. Descrierea condimentului: condimentul este fructul plantei piper nigrum, numit bob de piper.Piperul este unicul condiment ale cărui fructe sunt comercializate în patru versiuni diferite. Ele pot fi procesate astfel ca să dea varietăţile de piper alb, negru, verde şi roşu. Alegând timpul recoltării şi metoda de post procesare, toate cele patru varietăţi pot fi, teoretic, obţinute de la aceeaşi plantă de piper.Piperul roşu este un produs relativ rar şi este considerabil mai iute şi mai aromat decât piperul verde, combinând iuţeala matură a piperului negru cu aroma deosebită a piperului verde. Piperul roşu nu trebuie confundat cu piperul roz, care provine de la o plantă cu totul diferită şi care are iuţeala şi aroma slabă.Deşi există pe piaţă toate cele patru variante de piper, cel negru domină de departe producţia şi consumul. Piperul roşu aproape ca nu are importanţă, fiind mai mult o curiozitate exotică. Pregătire şi depozitare: cel mai bine este ca piperul să fie cumpărat sub formă de boabe, piperul proaspăt măcinat fiind de departe superior celui pudră. Boabele întregi îşi păstrează calităţile pe timp nedefinit, dar îşi pierd în timp aroma şi iuţeala când sunt măcinate. Boabele se păstrează cel mai bine în containere închise ermetic, la adăpost de lumină şi umezeală.
Origine: piperul negru şi alb sunt cunoscute încă din antichitate, dar piperul verde (şi, mai ales, cel roşu) sunt invenţii recente.
Utilizări culinare: piperul roşu este puţin folosit, fiind intrat de curând în bucătăria occidentală şi asiatică.

marți, 20 ianuarie 2009

TĂIŢEI CU CARNE

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim vegetarieni, n-ar fi făcut carnea atât de bună. Amestecată cu alte bunătăţi divine, carnea tocată este un dar ascuns printre tăiţei să bucure creştineşte sufletele. Ingrediente:
400 g tăiţei (tagliatelle);
400 g carne tocată (porc sau vită);
100 g caşcaval;
50 g ceapă (2 buc.);
1 legătură ceapă verde;
4 căţei de usturoi;
30 ml ulei de măsline;
sare, piper, curry.

Mod de preparare:
Tăiţeii se pun la fiert în apă clocotită cu sare şi ulei, se fierb circa 8-10 minute, apoi se scurg de zeamă şi se ţin la cald. Ceapa şi usturoiul se curăţă, se spală şi se taie mărunt, se amestecă cu carnea tocată, apoi se călesc într-o tigaie cu ulei, iar când sunt aproape gata, se adaugă condimentele şi ceapa verde tocată fin. Tăiţeii scurşi se amestecă cu compoziţia de carne, se aşează totul într-un vas termorezistent, se rade caşcavalul pe deasupra, apoi se introduce vasul în cuptorul încins la 1800C pentru circa 15 minute.
Sfat: dacă se doreşte ca preparatul să fie tăiat precum o budincă, se adaugă în carnea tocată două ouă înainte de a fi amestecată cu pastele.

TORT DE MIGDALE CU CREMĂ DE LĂMÂIE

Ingrediente:
160 g unt sau margarină;
310 g zahăr;
6 ouă;
150 g făină;
75 g migdale tăiate mărunt;
1 plic praf de copt;
3 linguri lapte;
3 lămâi zemoase;
60 g amidon alimentar;
3 kiwi;
2 portocale;
200 g frişcă;
150 g ciocolată menaj albă;
unt sau margarină pentru uns forma.

Mod de preparare:
Se amestecă 100 g unt şi 150 g zahăr până se obţine o cremă spumoasă. Se adaugă apoi, încetul cu încetul, trei ouă şi se amestecă din nou foarte bine. Se amestecă făina, migdalele tăiate mărunt şi praful de copt şi se adaugă la compoziţia de unt şi ou. Apoi se toarnă şi laptele şi se amestecă. Coca se pune într-o formă demontabilă de tort (cu diametrul de 26 cm), unsă şi se uniformizează. Se bagă în cuptorul încins şi se coace 30-35 de minute. Apoi se lasă să se răcească. Pentru crema de lămâie, se spală lămâile, se rad cojile şi se stoarce zeama. Se măsoară 150 ml de zeamă. Se fierb 350 ml de apă, împreună cu zeama de lămâie, cu cojile, cu 160 g zahăr şi cu untul rămas. Se dizolvă amidonul alimentar în puţină apă, se amestecă cu lichidul şi se lasă să mai dea o dată în clocot. Se adaugă şi ciocolata albă, după ce aceasta s-a topit se lasă să se răcească puţin. Se iau ouăle rămase şi se separă albuşul de gălbenuş, se bat gălbenuşurile şi se amestecă cu crema. După ce s-a răcit, se întinde pe tort şi se lasă la rece aproximativ trei ore. Se cojesc portocalele şi fructele de kiwi astfel încât să nu mai rămână deloc coajă şi apoi se taie fructele în felii subţiri. Se desprinde tortul din formă şi se ornează cu felii de portocale şi kiwi. Apoi, se bate bine frişca şi se unge marginea tortului, iar cantitatea rămasă se pune într-un poş şi se ornează suprafaţa.